Costuri reduse și competitivitate prin sistemul de monitorizare a consumului și eficiență energetică e-Net

Energia reprezintă unul dintre cele mai mari costuri pe care le are o organizație, indiferent de activitatea acesteia. La nivel mondial, consumul de energie s-a dublat în ultimii 40 de ani. Până în anul 2030, este estimată o creștere de până la 30%.

Consumul de energie
Consumul de energie

Pe lângă partea financiară, consumul de energie implică și costuri de mediu şi sociale. Ele apar din cauza exploatării resurselor al căror nivel se reduce de la un an la altul. Producția și utilizarea energiei generează aproximativ două treimi din emisiile de gaze cu efect de seră. Aceasta reprezintă cauza majoră a schimbărilor climatice.

În acest context, specialiștii propun soluții pentru reducerea consumului de energie și folosirea acesteia într-un mod cât mai eficient. Aplicabile la nivel de organizații mici sau mari, dar transformate și în politici naționale de eficiență energetică, soluțiile propuse contribuie la creșterea economiei și stimularea securității energetice. În plus, este protejat mediul prin scăderea cantității emisiilor de gaze cu efect de seră.


Eficiența energetică este definită ca „raportul dintre valoarea rezultatului performant obținut, constând în servicii, bunuri sau energia rezultată, și valoarea energiei utilizate în acest scop”.


Eficientizarea energetică trebuie să facă parte din planul de management al oricărei companii. Astfel, poate fi evitată creșterea exponențială în viitor a costurilor energiei.

În România s-a stabilit ca până în anul 2020 consumul de energie să fie redus cu 19%. În acest scop, legea 160/2016 le impune companiilor care consumă anual o cantitate de energie de peste 1.000 tone echivalent petrol (TEP) să efectueze o dată la 4 ani un audit energetic pe un contur de consum energetic stabilit de
operatorul economic, care să reprezinte cel puţin 50% din consumul energetic total al firmei.

Însă, de această obligație sunt scutiți operatorii economici (alții decât IMM- urile) care pun în aplicare un sistem de management al energiei certificat în conformitate cu standardul ISO 50001:2011.

Eficiența energetică și avantajele standardului ISO 50001:2011

Eficiență energetică și avantajele standardului ISO 50001:2011

Standard voluntar internațional, ISO 50001 este un instrument care ajută organizațiile să pună în practică un sistem de management al energiei ce le permite gestionarea mai eficientă a acesteia. Este proiectat astfel încât să ajute consumatorul, indiferent de mărimea acestuia, să-și îmbunătățească performanțele energetice printr-o utilizare mai bună a activelor sale care utilizează de energie.

Aplicarea acestui sistem de management oferă beneficii imediat măsurabile financiar. Statisticile oficiale arată că în 18 luni de la certificare se pot obţine reduceri de costuri de până la 10%. Pe lângă acest rezultat important pentru bugetul oricărei afaceri, beneficiile pot lua și alte forme. Printre ele, sunt reducerea impactului asupra mediului sau consolidarea reputației.


ISO 50001 se bazează pe modelul sistemului de management ISO familiar pentru mai mult de un milion organizații din întreaga lume. Acesta aplică standardele ISO 9001 (managementul calității), ISO 14001 (managementul mediului), ISO 22000 (siguranţa alimentelor), ISO / IEC 27001 (securitatea informației). Poate fi pus în aplicare în mod individual sau integrat cu celelalte standarde de sistem de management.


ISO 50001:2011 presupune elaborarea unei politici energetice, stabilirea obiectivelor și întocmirea planurilor de acțiune pentru atingerea lor. Dezvoltat pentru a influența 60% din consumurile mondiale de energie, standardul include folosirea unor tehnologii noi, eficiente energetic, reducerea pierderilor de energie ori îmbunătățirea proceselor curente pentru a diminua costurile.

Prin aplicarea setului de cerințe furnizat de ISO 50001:2011, consumatorii pot colecta date care să le permită o mai bună înțelegere și luarea unor decizii privind consumul de energie. Rezultatele obținute pot fi analizate pentru a fi stabilită eficacitatea politicii energetice și pentru a îmbunătăți continuu managementul energiei.

Soluția e-Net pentru eficiență energetică operațională

Pentru a implementa standardul ISO 50001:2011 și pentru a evita efectuarea o dată la patru ani a auditului energetic, este necesar ca organizațiile – consumatorii industriali mai ales, care utilizează cea mai mare pondere din totalul energiei mondiale – să dețină un sistem de monitorizare sau de telegestiune a consumurilor energetice.

Un astfel de sistem implementat cu succes de către numeroase companii din România este e-Net. Sistemul este oferit de către Quartz Matrix prin divizia Senys. Instalarea acestuia se realizează prin dotarea cu echipamente de contorizare, monitorizare și control. Acestea sunt prevăzute cu interfețe de comunicație a datelor și conectate la o consolă de management și dispecerat.

Produsul este un instrument esențial pentru monitorizarea consumului de energie electrică și pentru asigurarea unui management energetic de performanță.

e-Net oferă soluții de monitorizare în timp real pentru energia electrică, aer comprimat, gaze naturale, apă, abur și energie termică și agenți termici răcire/încălzire. Astfel, clienții vor ști exact câtă energie utilizează pentru a lua măsuri în vederea reducerii consumului și costurilor.

monitorizare în timp real pentru energia electrică, aer comprimat, gaze naturale, apă, abur și energie termică și agenți termici răcire/încălzire

Aplicația e-Net poate fi personalizată pe specificațiile identificate la sediul clientului și în conformitate cu nevoile și așteptările acestuia.


Sistemul de management energetic şi utilităţi e-Net oferă posibilitatea de a măsura, prin telecitire, consumul de utilități (apă, aer comprimat, gaz natural ori abur și energie termică) și felul în care este folosită energia în cadrul companiei. Informațiile sunt stocate într-o bază de date și pot fi evidențiate în cadrul unor rapoarte generate la intervale programabile. Ulterior, sunt trimise spre consola de management energetic și dispecerat.

Pe lângă generarea alarmelor și controalelor în timp real, în momentul atingerii limitelor de consum, aplicația permite și afișarea mărimilor măsurate. Este posibilă și preluarea configurărilor și comenzilor.

Sistemul este configurat astfel încât să fie accesibil din orice loc pentru utilizatori autorizați. Accesul se realizează prin intermediul internetului, sub forma unor pagini web dinamice. e-Net poate fi extins în funcție de numărul de puncte de măsură dorite sau identificate în urma realizării unui audit energetic industrial. În același timp, oferă flexibilitate în integrarea unei multitudini de tipuri de contori de la diferiți producători.

Cine poate folosi sistemul de telegestiune e-Net

Managerii care urmăresc bugetarea energetică a centrelor de cost și a activităților folosesc acest sistem ca instrument de evaluare. În acest mod, au o imagine clară a eficienței acțiunilor de reducere a consumurilor energetice. Mai mult, pot identifica baza de selecție pentru zonele de introducere a tehnologiilor de reducere a consumurilor energetice.

Departamentul Tehnic este interesat de parametrii de consum și distribuție, dar și de calitatea agentului și a distribuției. Datele obținute vor fi analizate în vederea identificării și eliminării pierderilor interne de distribuție și a utilizării ineficiente. Cu ajutorul acestui sistem, specialiștii au posibilitatea să prevină avariile prin setarea de alarme și prin analiza incidentelor.

Pentru Departamentul Comercial, sistemul de monitorizare e-Net este un instrument cu triplă destinație. Aplicația oferită de divizia Senys a firmei Quartz Matrix permite, pe lângă măsurarea intensității energetice pe locații sau zone și calculul exact al costurilor energetice din componența costurilor operaționale, și alocarea costurilor energetice pe centre de profit.

Beneficiile utilizării sistemului de telegestiune e-Net

<span itemprop=”articleBody”

Folosirea sistemului e-Net permite stabilirea în mod corect a consumului energetic pe unitatea produsă, pe lotul de fabricație, pe utilaj, pe consumator, pe unitatea de timp sau pe centrul de cost. Aplicația de telegestiune va elimina riscul unor erori apărute în cazul colectării manuale a datelor. Totodată, previne pierderile energetice cauzate de uzură.

Eficiența în utilizare este un alt avantaj al sistemului e-Net. De exemplu, ajută la stabilirea duratei corecte de funcționare eliminând mersul în gol, dar și la realocarea pierderilor de energie identificate.

E-Net sistem monitorizare consumuri energetice

Prin monitorizarea consumului de energie s-a constatat că angajații își schimbă atitudinea. De la indiferență sau lipsa de conștientizare, aceștia trec la implicare activă în gestionarea resurselor energetice.

Implementarea unui sistem presupune și un test de capabilitate. Odată trecut, acesta demonstrează creșterea valorii profesionale per ansamblu a organizației. De asemenea, permite alinierea organizației locale la politica energetică a grupului. Acest lucru este util mai ales în cazul corporațiilor, unde se impune respectarea și implementarea politicii energetice centrale.

Folosirea sistemului de telegestiune e-Net își arată în scurt timp rezultatele. Cele mai importante sunt cuantificabile în bani. Monitorizarea în timp real a resurselor energetice elimină riscul unor penalități cauzate de depășirea cantităților contractate. În plus, face posibilă stabilirea unor prețuri mai mici de producție, indicator de competitivitate reflectat în creșterea vânzărilor.

Datele obținute prin folosirea sistemului de monitorizare oferit de Quartz Matrix permit realizarea planului de eficiență energetică. În plus, oferă posibilitatea alegerii contractului optim și a furnizorului de energie în condițiile cele mai avantajoase. Alte efecte vizează reputația organizației. Aceasta contribuie la protecția mediului înconjurător, dă dovadă de responsabilitate socială și își îmbunătățește imaginea de marketing și PR.


În concluzie, sistemul de telegestiune a consumurilor energetice e-Net este un instrument indispensabil, creat în sprijinul unui manager energetic. Permite eliminarea obligativității de efectuare a unui audit energetic industrial din 4 în 4 ani. Totodată, devine principala resursă de informații și rapoarte pentru top managementul companiilor după implementarea eficientă a unui program de management energetic.


Economisind energia, economisim bani. Iar pentru aceasta, folosirea sistemelor de monitorizare oferite de Quartz Matrix reprezintă soluția de succes. O demonstrează experiențele clienților care utilizează echipamentele de contorizare, control și monitorizare a energiei electrice, părți ale sistemului e-Net. Au reușit astfel să asigure un management energetic de performanță.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmăriți-ne și pe Facebook: